La un moment dat, mă aflam într-un taxi unde şoferul îmi spunea că în meseria lui a auzit şi a văzut multe, printre care susţinea că a „preluat” mai multe femei bete decât bărbaţi. Acestor femei le crease următorul profil: singure, workaholice şi, bine’nţeles, petrecăreţe al căror “dezinhibator” e alcoolul. Iar pentru a-şi susţine punctul de vedere, mi-a adus câteva exemple sugestive. Concluzia? Femeile beau mai mult ca bărbaţii. Eu, desigur, am replicat cu “să nu generalizăm”, iar nenea, aparent, a găsit pertinentă observaţia mea.

Prima oară când am auzit că „barmanii şi taximetriştii sunt cei mai buni psihologi” am răspuns cu un zâmbet aprobator, apoi am căutat o explicaţie.

Probabil de multe ori te aud, dar nu te asculta; şi nici că ar conta atât timp cât îţi este creat spaţiul favorabil destăinuirii. Mai exact, există un interlocutor care ştie când poate interveni, ştie să asculte şi/sau să tacă, şi reuşeşte să empatizeze cu tine cât pentru a face şi a spune ceea ce trebuie. Dacă te va judeca nu te interesează, probabil nu îl vei reîntâlni, valabil cu atât mai mult dacă eşti în stare de ebrietate.

Fie că situaţia implică un taximetrist sau un barman, actul comunicării ar respecta acelaşi tipar simplu: un emiţător, un receptor, ar presupune folosirea comunicării verbale şi non verbale, şi al aceluiaşi cod, limba română.

Aş concluziona că nu ai nevoie de studii universitare în psihologie pentru a şti să asculţi, a comunica eficient sau a fi catalogat un bun psiholog.

Mă întreb ce ar rezulta în urma întâlnirii dintre un barman şi un taximetrist?